Wednesday, April 28, 2010

Concert Massive Attack

Massive Attack27 iunie 2010
Ora 19:30
ZONE ARENA

Dupa show-ul indelung aplaudat si apreciat din 2008, maestrii muzicii electronice ambientale, MASSIVE ATTACK, revin la Bucuresti pe data de 27 iunie pentru un nou concert incendiar. Evenimentul va avea loc la Zone Arena din cartierul Floreasca, Blvd. Barbu Vacarescu, cea mai noua si moderna locatie de concerte din tara.

Recunoscuti ca pionerii initiatori ai stilului trip-hop si ca una dintre cele mai inovatoare si mai influente trupe ale generatiei lor, MASSIVE ATTACK au lansat in cei 20 de ani de cariera 5 albume de studio, 2 EP-uri, 16 single-uri, o compilatie si 2 coloane sonore, vandute in mai mult de 10 milioane de exemplare in toata lumea.

De-a lungul timpului trupa a avut colaborari cu nume de marca ale industriei muzicale printre care Madonna, David Bowie, Tracey Thorn, Elizabeth Fraser (Cocteau Twins), Sinead O’Connor, Damon Albarn (Blur), Horace Andy, Tricky, Shara Nelson, Neneh Cherry sau Martina Topley-Bird.

Duo-ul compus din Robert “3D” Del Naja si Grant “Daddy G” Marshall (membri fondatori ai grupului), va prezenta in premiera la Bucuresti noul lor album, ‘Heligoland’, aparut pe piata in luna februarie, dupa o pauza de aproape 7 ani de la precedentul album de studio, ‘100th Window’. Muzica pe care o creaza MASSIVE ATTACK poate fi cel mai bine descrisa ca, lunga noapte a muzicii soul, o unire a muzicii funk cu dub, cu o pregnanta tenta a atitudinii ce a creat punkul la mijlocul anilor ’70. Au adunat toate sunetele cool, le-au reprocesat si mestesugit creand un nou sound, fara a fi virtuozi ai vreunui instrument, lucrand doar cu imensa banca de sunete pe care si-au construit-o singuri de-a lungul timpului.

Combinatia dintre muzica lor hipnotica, show-ul exploziv si vizualurile cinematice ce incorporeaza mesaje cu referiri la persecutii politice si drepturi civile reuseste sa impresioneze intotdeauna un public dornic de experiente noi si puternice.

Biletele pentru concertul MASSIVE ATTACK sunt disponibile online la Eventim.ro, in retelele Germanos, librariile Carturesti si Humanitas, magazinele Vodafone, Sala Palatului la urmatoarele categorii de pret in functie de pozitia in arena: Gazon A – 130 lei, Gazon B – 80 lei, Tribuna (pe scaune) – 160 lei, pana la data de 29 aprilie.
Dupa aceasta data preturile vor fi urmatoarele: Gazon A – 145 lei, Gazon B – 95 lei, Tribuna (pe scaune) – 175 lei.

Concertul MASSIVE ATTACK din 27 iunie 2010 este produs de One Event.

Sursa Press360

No comments: